Intotdeauna am aspteptat prima zapada si primele cirese cu o nerabdare, bucurie si tremurici mai mare decat craciunul, pastele, ziua mea, 15 septembrie. Zapada poate pentru ca iarna era anotimpul meu favorit cand eram mica. Mi se parea cel mai creativ anotimp, cu sapat galerii si construit castele fanteziste, oameni de zapada cu nas de morcov si caciula din oala. Iarna chiar puteai sa te joci, fara sa ai nevoie neaparata de tovarasi de joaca si iarna ne ducea mosul, daca il rugam eu frumos, cu sania trasa de cai prin padure. Cu conditia sa existe zapada. Iarna egal zapada.
Cu ciresele cred ca am o relatie mai profunda. Mi-a zis mama ca inca din locul meu caldut si intunecat ceream cirese. Mi-a povestit cum a mancat tone de cirese in vara cu pricina…Si inca nu venisem pe lume.Cred ca m-am nascut sa mananc cirese. Cand eram copil numaram zilele de iunie pana se coceau ciresele. 1 iunie insemna ca mai sunt putine zile pana se coc ciresele. Visinele le-am descoperit mai tarziu, dar ciresele…hm. Cred ca ar trebui sa plantez un cires.
