soldatelul nr.2 o sa aiba duminica debut la Odeon in piesa Epopeea lui Ghilgames.. ..numai copii talentati cresc, ce mai.

Saptamana cumplita cu multe cirese pe coliva.

Dar iata un moment placut. Sunt in tren, am net, pot sa lucrez, iar vecinul de vis-a-vis,  tocmai a pus U2 dupa o serie lunga de melodii pe gustul nostru.

Slogan pt CFR .: “In trenurile noastre aflati cele mai interesante povesti” . Campanie… se dau bilete cu reducere pentru scriitori aspiranti si “creativi”. ).

“was du heute kannst besorgen, das verschiebe nicht auf morgen.”

Din manualul din clasa a 2-a.

Tin minte ca m-a impresionat profund la vremea aceea.

E ciudat, ca pe de-o parte asta m-a adus in pragul burn-out-ului, pe de alta parte iarasi imi “fac bilantul pe 2008″ in ultimul minut..:(.

Nu as fi putut sa devin niciodata contabil.

din notitele de cl. a 10-a:

“pentru deciziile cu adevarat importante nu ai timp prea mult. nimeni nu poate lua deciziile in locul tau.”

Schönheits-OP verpfuscht? …  burta pe carte!!!

cum ar suna asta ca slogan pentru o facultate serioasa….:)).

making of

Nu pot sa spun ca l-as nominaliza la oscar, insa pot spune ca iesit multumitor. Tortul de biscuiti mult asteptat nu s-a facut fara eforturi. Mai intai s-a realizat o versiune trial acum o saptamana. A iesit cam fara sare si piper (ca nici nu am pus), dar si cu crema insuficienta, blat uscat  si cam mult. Versiunea “de festival” a iesit ceva mai pufoasa, mancabila asadar, dar tot cam multa.  Desi am fost 12 persoane nu am dovedit 2 kg de tort. Peripetii notabile, nu prea. Am reusit sa ard doar o carpa, si sa gresesc in proportie de 60 % jumatate din crema si sa frec vreo ora la oale dupa aia.

Aha-effekt au provocat insa die Würstchen in foietaj, toata lumea s-a mirat ca i-am facut eu. deh. Unter Umständen würde ich mir das auch nicht unbedingt zutrauen. E clar ca gatitul nu e punctul meu forte.

(continuare)

sau – despre ce era vorba in poza.

Daca e sa incep cu “a fost odata ca niciodata” as spune ca demult, tare demult exista o mica ghicitoare, adica eu. De fapt doar ma jucam de – a ghicitoarea, mai bine spus imi placea sa fac legaturi (connecting the dots). Pornind de la asta in noaptea de 1 ianuarie le spuneam prietenilor care se aflau prin preajma cum o sa le fie anul, bun sau rau sau greu sau asa in general ce o sa faca. Desigur era fascinant, daca se mai si intampla. Si pentru ca in primul an s-a cam intamplat, m-au pus la lucru si in anul urmator.  De fapt nu e era decat proiectia dorintelor lor exprimate in discutii anterioare pe parcursul anului cu o mica aproximatie a probabilitatii de a reusi.

Revenind la poza. Intre timp nr. de prieteni s-a extins, poate ca am si eu mai multe pe cap, nu stiu, cu toate astea mi se pare important sa ii ascult, poate ca nu apuc sa ma vad cu fiecare in parte, asa ca “peretele cu dorinte” e un fel de semn de exclamare, ca sa aflu ce isi doreste fiecare.

Se pare ca desi am lansat intrebarea.. ce isi doreste fiecare pentru anul asta, foarte putini mi-au spus, poate pentru ca nu stia inca fiecare ce isi doreste cel mai mult, sau pentru ca nu m-au luat in serios.

(va urma)